1 Introducere

Identificarea și evaluarea riscurilor cu care se confruntă entitățile supravegheate sunt esențiale pentru realizarea cu succes a supravegherii bancare și servesc drept bază pentru definirea priorităților în materie de supraveghere ca parte a procesului periodic de planificare strategică.

Supravegherea bancară a BCE efectuează un exercițiu anual de identificare și evaluare a riscurilor, în strânsă cooperare cu autoritățile naționale competente (ANC). Analiza se bazează pe o mare varietate de contribuții, inclusiv din partea echipelor comune de supraveghere și a funcțiilor microprudențiale și macroprudențiale orizontale ale BCE. De asemenea, aceasta are la bază discuții cu bănci și alte autorități relevante.

2 Harta riscurilor la nivelul MUS pentru anul 2020

Harta riscurilor la nivelul Mecanismului unic de supraveghere (MUS) ilustrează factorii determinanți principali ai riscurilor care afectează sistemul bancar din zona euro în cadrul unui orizont cuprins între doi și trei ani (Figura 1), alături de dimensiunile probabilității și impactului. Factorii determinanți ai riscurilor nu ar trebui analizați separat, întrucât se pot genera sau potența reciproc. Harta riscurilor prezintă numai factorii determinanți principali ai riscurilor și nu este menită a constitui o listă exhaustivă a riscurilor cu care se confruntă băncile supravegheate.

Principalii trei factori determinanți ai riscurilor care sunt preconizați să afecteze sistemul bancar din zona euro în următorii trei ani sunt: (i) dificultățile economice, politice și legate de sustenabilitatea datoriei în zona euro, (ii) sustenabilitatea modelelor de afaceri și (iii) criminalitatea cibernetică și deficiențele sistemelor informatice. Aceștia sunt urmați de: riscul de execuție asociat strategiilor băncilor privind creditele neperformante; relaxarea standardelor de creditare; reevaluarea riscului pe piețele financiare; cazurile de abatere/spălarea de bani/finanțarea terorismului; Brexit; perspectivele globale și incertitudinile geopolitice; reacțiile la reglementări și riscurile legate de schimbările climatice. Comparativ cu anul precedent, s-a înregistrat o intensificare a riscurilor asociate condițiilor economice în zona euro. Ciclul economic ajunge la maturitate și perspectivele globale s-au deteriorat, parțial pe seama persistenței unor incertitudini, precum amenințarea tot mai pregnantă a protecționismului. Aceasta, alături de perioada prelungită cu rate scăzute ale dobânzilor, care se anticipează că va continua, alimentează temerile legate de profitabilitatea modestă a băncilor din zona euro și sustenabilitatea modelelor lor de afaceri. Verificarea mai atentă a cazurilor de spălare de bani accentuează, de asemenea, riscul înregistrării unor pierderi ca urmare a cazurilor de abatere.

3 Factorii determinanți principali ai riscurilor

Dificultățile economice, politice și legate de sustenabilitatea datoriei din zona euro au sporit în ultimul an, amplificând riscurile la adresa sectorului bancar din zona euro, inclusiv riscul de credit și perspectivele profitabilității. Proiecțiile privind creșterea economică în zona euro pentru perioada 2019-2020 au fost revizuite în sens descendent față de anul anterior, însă continuă să indice expansiunea activității economice. Totuși, riscurile pronunțate în sensul unei scăderi a creșterii economice se mențin, cu precădere pe seama persistenței fragilităților la nivelul schimburilor comerciale internaționale și a sporirii incertitudinilor geopolitice. Progresele modeste înregistrate cu privire la reforme afectează PIB potențial,în condițiile în care eforturile multor țări din zona euro de a soluționa rigiditățile structurale și dezechilibrele legate de stocuri rămân prea puțin ambițioase. În pofida expansiunii economice din ultimii ani, preocupările legate de sustenabilitatea datoriei se mențin pronunțate, expunând țările din zona euro cu niveluri ridicate ale datoriei la variații bruște ale percepțiilor pe piața financiară. Expunerile suverane interne semnificative ale băncilor din jurisdicțiile respective permit posibila reapariție a unor efecte de interacțiune disruptive între bănci și piețele obligațiunilor suverane. Mai mult, datoria gospodăriilor populației și, mai ales, datoria sectorului corporativ continuă să se situeze, în medie, la niveluri ridicate în zona euro, reprezentând un factor de vulnerabilitate la șocuri potențiale pentru aceste sectoare. Ascensiunea politicilor de repliere identitară în unele țări din UE continuă să genereze dificultăți de natură politică la nivelul zonei euro. Fragmentarea politică accentuată care rezultă din aceste politici ar putea să sporească incertitudinile și să amplifice dificultățile economice și fiscale pe care le întâmpină țările din zona euro.

Sustenabilitatea modelelor de afaceri rămâne o prioritate, în condițiile în care instituțiile semnificative din zona euro se confruntă în continuare cu o profitabilitate scăzută. Perspectivele unei perioade prelungite cu rate reduse ale dobânzilor și concurență intensă afectează și mai mult capacitatea băncilor de a genera venituri. În același timp, cheltuielile s-au menținut stabile în termeni agregați, în condițiile în care eforturile de reducere a costurilor au fost compensate parțial de factori precum majorarea salariilor, necesitatea unor investiții în domeniul IT și îmbunătățirile aduse procedurilor de gestionare a riscurilor. Mai mult de jumătate dintre bănci generează, în prezent, o rentabilitate financiară (return on Equity – RoE) inferioară costului estimat al finanțării prin emisiune de acțiuni. Prin urmare, de la criza financiară, evaluarea la prețul pieței a majorității instituțiilor semnificative din zona euro cotate la bursă rămâne scăzută, iar raportul preț/valoare contabilă s-a menținut, în medie, sub unu. După o ușoară ameliorare a rentabilității financiare în anul 2018, proiecțiile băncilor indică o încetinire a acesteia în anii 2019 și 2020, urmată de o redresare lentă în 2021. Cu toate acestea, există riscuri semnificative în sensul scăderii asociate unui astfel de scenariu: mediul macrofinanciar s-a deteriorat în perioada ulterioară elaborării proiecțiilor și este posibil ca băncile să nu fi integrat în totalitate efectele concurenței în estimările lor, în special pe acele segmente în care se așteaptă ca numeroase bănci să consemneze o creștere. În plus, deși digitalizarea poate îmbunătăți eficiența costurilor pe termen mediu și poate permite băncilor să ofere produse și servicii noi, aceasta creează dificultăți pentru bănci, determinându-le să își regândească modelele de afaceri și strategiile. De asemenea, digitalizarea impune băncilor să facă investiții pe termen scurt în vederea ajustării modului de funcționare și de interacțiune cu clienții. Pe termen mediu, aceasta amplifică, de asemenea, perspectivele intensificării concurenței nebancare, inclusiv din partea companiilor BigTech. Băncile trebuie să își adapteze în continuare modelele de afaceri pentru a le aduce în parametri sustenabili, riscurile de a nu atinge o profitabilitate sustenabilă rămânând semnificative.

Continuarea digitalizării serviciilor financiare sporește vulnerabilitatea băncilor la criminalitatea cibernetică și deficiențele sistemelor informatice. Interconectarea globală a băncilor cu terți din interiorul și din afara sectorului financiar se adâncește. În mare parte, sistemele informatice ale băncilor sunt asigurate de părți terțe sau chiar cvarte. Posibila concentrare individuală și sistemică a câtorva furnizori de servicii necesită o gestionare adecvată a riscurilor și dependenței. Băncile sunt din ce în ce mai conștiente de deficiențele existente la nivelul controalelor lor în ceea ce privește riscurile informatice.^[1] În același timp, infractorii cibernetici cu o puternică intenție răuvoitoare colectivă generează riscuri suplimentare. Incidentele cibernetice pot conduce la costuri semnificative sau pierderea reputației băncilor și pot avea chiar consecințe sistemice, întrucât amenințările se pot propaga rapid la nivelul sectoarelor. Un număr mare de instituții semnificative utilizează sisteme informatice aflate la final de ciclu de viață pentru desfășurarea unor procese operaționale critice, ceea ce sporește vulnerabilitatea lor la riscurile cibernetice.

În pofida unei îmbunătățiri semnificative a calității activelor în ultimii ani, nivelurile ridicate ale creditelor neperformante reprezintă în continuare o preocupare pentru numeroase bănci din zona euro. În anul anterior, băncile cu niveluri ridicate de credite neperformante au înregistrat progrese semnificative în execuția strategiilor privind creditele neperformante, asupra cărora li s-a solicitat să convină, ca parte a liniilor directoare ale BCE privind creditele neperformante. În termeni agregați, comparativ cu anul anterior, stocul de credite neperformante ale instituțiilor semnificative a scăzut cu 112 miliarde EUR, până la 587 de miliarde EUR în trimestrul I 2019, iar ponderea medie a creditelor neperformante s-a diminuat de la 4,7% la 3,7%. În pofida acestor progrese, ponderea medie a creditelor neperformante în zona euro este în continuare superioară nivelurilor din perioada pre-criză și semnificativ mai ridicată decât în alte economii industrializate principale. O serie de bănci înregistrează, de asemenea, niveluri ridicate de credite neperformante vechi, care ar putea fi mai dificil de eliminat. Mai mult decât atât, dinamica intrărilor de credite neperformante noi pare să fie în continuare alertă. Deși cele mai recente strategii privind creditele neperformante au fost, în general, foarte ambițioase, ajungerea la maturitate a ciclului economic în zona euro ar putea limita progresele băncilor în implementarea acestor strategii. Băncile sunt încurajate să depună în continuare eforturi pentru asanarea bilanțurilor și pentru a-și spori rezistența la posibile șocuri viitoare.

Perioada recentă de relaxare a standardelor de creditare,^[2] care a urmat unei înăspriri severe în perioada crizei, ar putea conduce la o acumulare de credite neperformante în viitor. Doar recent, standardele de creditare pentru împrumuturile acordate populației pentru achiziția de locuințe, creditele de consum și împrumuturile acordate întreprinderilor au devenit oarecum mai restrictive, deși există în continuare zone de expansiune rapidă a creditelor.^[3] În special, standardele de creditare mai relaxate pentru creditele imobiliare rezidențiale pot spori riscul de credit pentru bănci, având în vedere ponderea ridicată a acestui tip de împrumut în portofoliile lor. În unele țări, ponderea ridicată a creditului în valoarea garanției și cea a serviciului datoriei în venituri, coroborate cu gradul ridicat de îndatorare a debitorului, ar putea îngreuna rambursarea împrumuturilor de către debitori în cazul deteriorării condițiilor economice. Acest lucru ar putea conduce, de asemenea, la pierderi semnificative pentru bănci în situația în care debitorii nu își îndeplinesc obligațiile de plată. Mai mult, impulsionați de interesul continuu pentru obținerea de randamente, investitorii par să se îndrepte către sectoare mai riscante. Piața creditelor cu efect de levier s-a menținut dinamică pe parcursul anului 2018, deși noile emisiuni nu au atins nivelul maxim înregistrat în 2017. Totuși, noile tranzacții indică o nouă diminuare a gradului de protecție a investitorilor, ceea ce poate conduce la pierderi mai semnificative în cazul unui declin economic.

Riscul unei reevaluări abrupte și semnificative a prețurilor pe piețele financiare rămâne considerabil. După vânzările masive din decembrie 2018, cotațiile acțiunilor pe piețele internaționale și-au reluat creșterea în semestrul I 2019. În pofida corecției, evaluările activelor se mențin la niveluri ridicate pe anumite segmente de piață.^[4] Volatilitatea pe piețele financiare a consemnat o relativă scădere în semestrul I 2019, urmată de o creștere în lunile iulie și august și alimentată cu precădere de reintensificarea tensiunilor comerciale. Totodată, primele de risc se mențin la niveluri scăzute. Materializarea riscurilor în sensul scăderii la adresa perspectivelor economice sau o nouă intensificare a tensiunilor geopolitice ar putea conduce la reevaluarea primelor de risc, care ar avea un impact negativ asupra bilanțurilor băncilor, a pozițiilor de capital și a costurilor de finanțare. O posibilă reevaluare ar putea avea, de asemenea, o influență nefavorabilă asupra condițiilor economice sau fiscale din zona euro, care afectează, la rândul lor, băncile. În plus, într-un scenariu extrem, o reevaluare semnificativă ar putea amenința solvabilitatea contrapartidelor centrale în cazul în care ar coincide cu alte evenimente majore, putând reprezenta un risc sistemic.

Preocupările în materie de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului s-au accentuat începând cu anul trecut. Recentele încălcări sau presupuse încălcări ale normelor de combatere a spălării banilor în sectorul bancar au condus la verificări mai atente din partea organelor de aplicare a legii, a autorităților de reglementare și a mass-mediei, ceea ce poate avea drept rezultat o amplificare a numărului de încălcări identificate în viitor. Implicarea în cazurile de spălare de bani prezintă riscuri semnificative pentru bănci și pentru viabilitatea acestora și este adesea asociată guvernanței deficitare și controalelor insuficiente ale riscurilor. Deși supravegherea aspectelor legate de combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului rămâne în sfera de competență a autorităților naționale, BCE trebuie să aibă în vedere posibilele riscuri pe care le implică acestea în desfășurarea activităților sale de supraveghere, inclusiv procesul de supraveghere și evaluare , evaluările caracterului adecvat al mecanismelor de guvernanță ale instituțiilor și evaluările caracterului adecvat al membrilor organelor de conducere.^[5] În general, băncile trebuie să acorde o atenție sporită proceselor lor interne și, în unele cazuri, să aducă îmbunătățiri cadrelor lor de guvernanță. Autoritățile de supraveghere continuă să monitorizeze cu atenție o serie de aspecte legate de guvernanță, inclusiv componența și funcționarea consiliilor de administrație, funcțiile și procesele de control intern, calitatea datelor și raportarea.

Incertitudinile privind apartenența Regatului Unit la UE se mențin ridicate și există în continuare riscul producerii unui Brexit fără acord. Deși se preconizează că impactul nefavorabil al unui astfel de scenariu va fi, în medie, modest pentru UE, există totuși riscuri privind evenimente cu probabilitate redusă de producere, dar cu impact posibil semnificativ concentrate la nivelul unor țări și bănci care au legături strânse cu Regatul Unit. Un Brexit fără acord ar putea provoca turbulențe semnificative pe piață, ceea ce ar putea conduce la înăsprirea condițiilor de finanțare. Această situație, coroborată cu efectele negative generate prin intermediul canalelor comerciale și ale încrederii, prezintă un risc substanțial în sensul scăderii dinamicii PIB în zona euro pe termen scurt. Riscurile unei rupturi brutale asociate continuității contractelor cu instrumente financiare derivate compensate și necompensate au fost abordate fie prin decizia Comisiei Europene privind echivalența temporară, fie prin alte măsuri de atenuare. În același timp însă, unele bănci au înregistrat întârzieri în implementarea planurilor lor de urgență și trebuie să își intensifice preparativele, inclusiv transferul de personal și consolidarea capacităților locale de gestionare a riscurilor și a structurilor de guvernanță.

Perspectivele economice globale pentru anul 2019 s-a deteriorat ca urmare a reducerii semnificative a expansiunii economice globale în semestrul II 2018. Se anticipează o stabilizare a dinamicii mondiale în următorii doi ani, deși la niveluri relativ scăzute. Riscurile semnificative în sensul scăderii rămân, în principal, legate de evoluțiile modeste ale schimburilor comerciale internaționale și ale activității din industria prelucrătoare, de volatilitatea condițiilor financiare globale și de intensificarea incertitudinilor geopolitice, inclusiv ascensiunea politicilor protecționiste. În special, escaladarea în continuare a disputelor comerciale dintre Statele Unite și China ar putea, de asemenea, să afecteze încrederea sectorului corporativ, să reprezinte o amenințare la adresa lanțurilor de aprovizionare internaționale și să reducă creșterea economică mondială.

Principalele inițiative de reglementare financiară post-criză au fost finalizate recent, dar unele, precum finalizarea acordului Basel III, încă nu au fost încorporate în dreptul Uniunii sau în dreptul național. Incertitudinile legate de posibilitatea unor noi reglementări s-au diminuat, dar băncile încă trebuie să își adapteze modul de funcționare la noul mediu de reglementare. Implementarea deplină a cadrului Basel ca parte a pachetului CRR III/CRD VI va conduce la sporirea cerințelor minime de capital și, prin urmare, la un deficit agregat de capital la nivelul băncilor din UE. Acest impact asupra capitalului este generat în principal de băncile mari care activează pe plan internațional. Alături de cerința minimă privind fondurile proprii și pasivele eligibile (minimum requirement for own funds and eligible liabilities – MREL), capacitatea totală de absorbție a pierderilor (total loss-absorbing capacity – TLAC) și alte inițiative de reglementare care au fost implementate, precum Standardul internațional de raportare financiară 9 (IFRS 9), Directiva revizuită privind piețele instrumentelor financiare (MiFID II) și Directiva revizuită privind serviciile de plată (PSD2), această reglementare recentă va influența deciziile strategice și comportamentul investițional al băncilor.

Băncile centrale și autoritățile de supraveghere se concentrează tot mai mult pe riscurile legate de schimbările climatice și colaborează cu alte organisme internaționale prin intermediul rețelei pentru ecologizarea sistemului financiar (Network for Greening the Financial System), în cadrul căreia BCE este membră. Este probabil ca riscurile legate de schimbările climatice să aibă un impact direct și indirect asupra băncilor. Fenomenele meteorologice mai severe și tranziția la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon ar putea avea implicații nefavorabile semnificative pentru băncile din zona euro, inclusiv pentru continuitatea operațiunilor lor și profilul de risc al activelor lor (cum ar fi expunerile la sectorul auto). Se preconizează o intensificare a riscurilor legate de schimbările climatice pe termen mai lung (pe parcursul unui orizont mai mare de doi sau trei ani). Prin urmare, băncile ar trebui să integreze în mod adecvat aceste riscuri în cadrele lor de gestionare a riscurilor.