Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Modele interne

Băncile pot utiliza modele interne pentru a-și estima cerințele privind fondurile proprii, respectiv volumul minim de capital pe care trebuie să îl dețină potrivit legii, cu condiția ca acestea să fi obținut o autorizare prealabilă din partea autorității competente. În cadrul Mecanismului unic de supraveghere (MUS), BCE este autoritatea competentă pentru toate băncile clasificate ca instituții semnificative, în timp ce băncile clasificate ca instituții mai puțin semnificative sunt supravegheate direct de autoritățile naționale competente.

Supravegherea explicată: Ce sunt modelele interne?

Supravegherea modelelor interne utilizate de instituțiile semnificative se întemeiază pe dispozițiile actuale aplicabile din legislația UE și legislația națională, inclusiv:

  • Regulamentul privind cerințele de capital;
  • standardele tehnice de reglementare relevante ale Autorității bancare europene (ABE);
  • ghidurile ABE pe care BCE și-a exprimat intenția de a le respecta.

Aceasta are la bază doi piloni:

  1. investigațiile privind modelele interne (IMI);
  2. monitorizarea continuă a modelelor.

Pilonii beneficiază de activitatea desfășurată în cadrul analizei țintite a modelelor interne (targeted review of internal models – TRIM) în perioada 2016-2021 și de ghidul BCE privind modelele interne. Ghidul se numără printre realizările esențiale ale proiectului TRIM. Principalele rezultate și concluzii ale exercițiului TRIM sunt sintetizate în raportul privind proiectul TRIM.

Ghidul BCE privind modelele interne

Ghidul BCE privind modelele interne oferă transparență cu privire la modul în care BCE înțelege dispozițiile actuale aplicabile din legislația UE și legislația națională, precum și cu privire la modul în care intenționează să le aplice atunci când evaluează dacă băncile respectă cerințele juridice. Elaborat inițial în contextul TRIM, ghidul reprezintă coloana vertebrală a metodologiei de supraveghere a modelelor interne. Prin urmare, acesta contribuie semnificativ la armonizarea practicilor de supraveghere la nivelul supravegherii bancare europene și, în ultimă instanță, la crearea unor condiții de concurență echitabile pentru instituțiile semnificative care utilizează modele interne.

Ghidul nu ar trebui interpretat ca depășind dispozițiile actuale aplicabile din legislația UE și legislația națională și, prin urmare, nu este menit să înlocuiască, să anuleze sau să afecteze aceste dispoziții aplicabile.

Ghidul BCE privind modelele interne

Raportul privind proiectul TRIM

Raportul privind proiectul TRIM marchează finalizarea proiectului TRIM și prezintă realizările sale, constatările, măsurile ulterioare de supraveghere și impactul asupra supravegherii modelelor interne. TRIM a sporit consecvența punerii în aplicare a cerințelor de reglementare și, prin urmare, a redus variabilitatea nejustificată în situațiile în care băncile utilizează modele interne pentru a-și calcula activele ponderate în funcție de risc. Totodată, acesta a favorizat dezvoltarea în continuare a unei abordări consecvente a supravegherii modelelor interne. Ghidul BCE privind modelele interne a fost, de asemenea, publicat ca urmare a proiectului TRIM.

Raportul privind proiectul TRIM Întrebări frecvente privind analiza țintită a modelelor interne

TRIM a fost un proiect pe scară largă derulat de BCE, în strânsă cooperare cu autoritățile naționale competente, în perioada 2016-2021. Acesta a combinat activități metodologice detaliate cu 200 de investigații la fața locului privind modelele interne, efectuate în cadrul a 65 de instituții supravegheate direct de BCE, și a inclus modelele interne pentru riscul de credit, riscul de piață și riscul de credit al contrapărții.

Toate paginile din această secțiune

Avertizările de integritate