Ce se înțelege prin bancă „în curs de a intra în dificultate” sau „susceptibilă de a intra în dificultate”?

14 iunie 2017

Există patru motive pentru care o bancă poate fi declarată „în curs de a intra în dificultate” sau „susceptibilă de a intra în dificultate”:

  • aceasta nu mai îndeplinește condițiile de autorizare de către autoritatea de supraveghere;
  • activele sale sunt inferioare pasivelor;
  • se află în imposibilitatea de a-și plăti datoriile la scadență;
  • necesită sprijin financiar public extraordinar.

În momentul declarării unei bănci drept „în curs de a intra în dificultate” sau „susceptibilă de a intra în dificultate”, una dintre condițiile de mai sus trebuie să fie îndeplinită sau să fie susceptibilă de a fi îndeplinită.

De ce sunt necesare măsuri speciale în cazul în care o bancă este declarată „în curs de a intra în dificultate” sau „susceptibilă de a intra în dificultate”?

Situația de dificultate a unei bănci este, în general, considerată de o importanță deosebită, datorită rolului esențial pe care îl dețin băncile în economie. Acestea furnizează servicii vitale populației și companiilor, de exemplu prin acordarea de credite, acceptarea de depozite și procesarea plăților. Prin urmare, este importantă asigurarea în continuare a acestor servicii în cazul intrării unei bănci în dificultate.

În plus, sistemul financiar este puternic integrat. Criza financiară recentă a demonstrat rapiditatea și forța cu care problemele din sectorul financiar se pot propaga, dacă nu sunt abordate cu eficacitate.

Ce se întâmplă în cazul în care o bancă este declarată „în curs de a intra în dificultate” sau „susceptibilă de a intra în dificultate”?

După ce a fost declarată „în curs de a intra în dificultate” sau „susceptibilă de a intra în dificultate”, banca este preluată de Comitetul unic de rezoluție – autoritatea de rezoluție pentru băncile semnificative din zona euro, precum și pentru băncile mai puțin semnificative transfrontaliere. Acesta decide dacă există un interes public în rezoluția băncii (în caz contrar, aceasta fiind lichidată), precum și măsurile de rezoluție care ar trebui aplicate.

Principalele obiective ale procesului de rezoluție sunt:

  • păstrarea părții de importanță sistemică a activității băncii (partea a cărei situație de dificultate ar putea declanșa o criză financiară);
  • protejarea deponenților;
  • asigurarea continuității funcțiilor critice;
  • prevenirea perturbărilor pe piață.

BCE, care supraveghează direct circa 120 de bănci semnificative din zona euro, cooperează îndeaproape cu Comitetul unic de rezoluție pe parcursul procesului de rezoluție.

Comitetul unic de rezoluție

Etapa 1 – Planificarea redresării și a rezoluției

Planificarea este o componentă esențială a rezoluției eficace a băncilor care sunt declarate „în curs de a intra în dificultate” sau „susceptibile de a intra în dificultate”.

În fiecare an, băncilor li se solicită să elaboreze planuri de redresare, care sunt evaluate de autoritatea de supraveghere a acestora (BCE, în cazul băncilor semnificative). Planurile de redresare menționează scenariile posibile care s-ar putea materializa în cazul intrării unei bănci în dificultate financiară și prevăd măsurile pe care banca le-ar putea adopta pentru a continua să funcționeze, prevenind astfel o situație de dificultate. O bancă în dificultate financiară ar putea, de exemplu, să atragă capital suplimentar, să reducă activitatea de creditare planificată sau să vândă active.

Planul de rezoluție, pe de altă parte, reprezintă un tip de „testament biologic” care stabilește modul în care o bancă și-ar lichida operațiunile în cazul în care s-ar decide că nu mai este viabilă. Scopul este acela de a determina funcțiile critice ale băncii, de a identifica și a elimina orice obstacole din calea aplicării posibilităților de soluționare și de a pregăti rezoluția sa eventuală. Autoritatea de rezoluție este responsabilă de elaborarea planului de rezoluție pentru fiecare bancă pe baza informațiilor primite de la bancă și de la autoritatea de supraveghere a acesteia, care este, de asemenea, consultată în cadrul procesului.

Etapa 2 – Banca intră în rezoluție

În urma unei decizii potrivit căreia o bancă este în curs de a intra în dificultate sau susceptibilă de a intra în dificultate, Comitetul unic de rezoluție evaluează dacă există o măsură alternativă din sectorul privat care ar putea fi adoptată pentru a preveni situația de dificultate a acesteia într-un termen rezonabil și dacă declanșarea procesului de rezoluție (și nu a lichidării băncii în cadrul procedurilor obișnuite de insolvență) este în interesul public. Cu alte cuvinte, Comitetul unic de rezoluție evaluează dacă situația de dificultate a unei bănci ar putea, de exemplu, cauza instabilitate financiară sau perturbări pe piață.

În cazul în care Comitetul unic de rezoluție stabilește că nu există măsuri alternative fezabile din sectorul privat și că interesul public este cel mai bine deservit prin procesul de rezoluție, acesta poate adopta o schemă de rezoluție.

Comitetul unic de rezoluție are la dispoziție diferite instrumente de rezoluție:

  • părți ale băncii pot fi vândute;
  • părți ale băncii pot fi transferate unei structuri temporare (o „bancă-punte”) pentru a asigura menținerea serviciilor bancare pentru clienți;
  • anumite active și pasive pot fi transferate către o așa-numită „bad bank”;
  • pasivele băncii pot fi anulate sau reduse printr-o procedură de recapitalizare internă (bail-in).

Ce se întâmplă dacă am un depozit la o bancă declarată „în curs de a intra în dificultate” sau „susceptibilă de a intra în dificultate”?

Sistemele de garantare a depozitelor sunt sisteme din fiecare stat membru care rambursează deponenții în cazul în care banca lor intră în dificultate și depozitul lor nu mai este disponibil. Depozitele în valoare de până la 100 000 EUR sunt protejate. Toate băncile trebuie să fie membre ale unui astfel de sistem și să achite contribuții la fondul respectiv.

Consiliul European – Sistemele de garantare a depozitelor