„Nivelul cerințelor de capital aplicate băncilor se stabilizează”

Interviu cu Andrea Enria, președintele Consiliului de supraveghere al BCE, Supervision Newsletter

13 noiembrie 2019

Andrea Enria, președintele Consiliului de supraveghere al BCE, afirmă că băncile au devenit mai reziliente și că așteptările în materie de supraveghere cunosc o stabilizare, dar următoarea furtună poate fi iminentă. De asemenea, acesta prezintă aspectele de care depinde succesul unei fuziuni și motivele pentru care este nevoie de mai multă transparență în procesul de supraveghere.

În această lună se împlinesc cinci ani de la înființarea supravegherii bancare europene. BCE și întregul sistem al autorităților de supraveghere, în general, au adoptat măsuri destul de severe pentru bănci în ceea ce privește amortizoarele de capital și nivelurile creditelor neperformante. Sunt băncile suficient de reziliente?

Cu cinci ani în urmă, la momentul înființării supravegherii bancare europene, băncile încă se străduiau să facă față repercusiunilor crizei și să își asaneze bilanțurile. Acestea au trebuit să își consolideze pozițiile de capital; au fost afectate de creditele neperformante; s-au confruntat cu scepticism în ceea ce privește fiabilitatea modelelor lor interne și, implicit, calcularea activelor lor ponderate în funcție de risc; în plus, au fost nevoite să soluționeze deficiențele legate de guvernanță și procedurile de control intern. Am parcurs un drum lung de atunci: procesul de redresare post-criză se apropie de sfârșit, iar nivelul cerințelor de supraveghere pentru bănci s-a stabilizat în consecință.

Cele mai mari bănci din Europa dețin acum mai mult capital, de o calitate superioară, cu o rată medie a fondurilor proprii de nivel 1 de bază de 14,4%. Astfel, putem observa, în general, o stabilizare a cerințelor și amortizoarelor de capital, în timp ce autoritățile de supraveghere își concentrează tot mai mult atenția asupra unor domenii specifice de risc ale băncilor individuale. Totodată, nivelul creditelor neperformante se reduce într-un ritm alert, de la circa 1 000 de miliarde EUR în 2014 la mai puțin de 600 de miliarde EUR în prezent. Totuși, indicatorii de calitate a activelor nu au revenit încă la nivelurile din perioada pre-criză, iar comparațiile internaționale ne arată că suntem încă în urmă. Dar ne îndreptăm în direcția corectă, iar băncile ating și uneori depășesc nivelurile-țintă convenite cu autoritățile de supraveghere.

Așadar, pentru a răspunde la întrebarea inițială, aș spune că da, băncile au devenit mai reziliente. Cu toate acestea, sectorul bancar din zona euro se confruntă în continuare cu o profitabilitate redusă, ceea ce conduce la evaluări scăzute la prețul pieței. Aceasta reflectă, de asemenea, capacitatea excedentară din sistem și preocupările legate de sustenabilitatea pe termen lung a modelelor de afaceri. În zona euro, activitățile bancare sunt încă, în mare măsură, segmentate de la o țară la alta, ceea ce reprezintă un obstacol suplimentar în calea eficienței bancare. Totodată, sunt necesare în continuare îmbunătățiri în ceea ce privește guvernanța internă și cultura riscului.

Ce se poate face pentru a îmbunătăți profitabilitatea băncilor?

În primul rând, băncile trebuie să se concentreze asupra domeniilor în care există posibilități de îmbunătățire, și anume creșterea eficienței costurilor, investițiile în tehnologii, precum și proiectarea și punerea în aplicare a unor strategii optimizate. Aceste aspecte vor contribui la sporirea profitabilității lor. În ceea ce ne privește, trebuie să continuăm să exercităm presiuni prin analiza modelului de afaceri, de exemplu. Dar trebuie să admitem și faptul că pe piețe există impedimente structurale pe care trebuie să încercăm să le soluționăm. Băncile sănătoase și profitabile vor putea face față mai bine furtunii viitoare, ai cărei nori se arată deja la orizont.

Asupra căror aspecte își vor concentra atenția autoritățile de supraveghere atunci când vor analiza băncile în următorii ani?

În mod cert, vom depune în continuare eforturi pentru a asana bilanțurile băncilor. Vom monitoriza aplicarea liniilor noastre directoare privind creditele neperformante, pentru a ajuta băncile să reducă în continuare stocul de credite neperformante și să amelioreze provizioanele pentru creditele neperformante viitoare. Vom continua, de asemenea, activitatea privind asigurarea adecvării modelelor interne, care sunt utilizate pe scară largă de băncile europene. Întrucât aceste modele dețin un rol important în determinarea cerințelor de capital, băncile vor trebui să remedieze toate deficiențele identificate în cadrul analizei țintite. Totodată, vom analiza mai aprofundat riscul de tranzacționare și evaluarea activelor, axându-ne îndeosebi pe instrumente complexe care sunt evaluate la valoarea justă.

Privind în perspectivă, vom depune eforturi pentru a limita fluxul riscurilor direct la sursă. În ultimele luni, am colectat date privind standardele băncilor de subscriere a creditelor. Vom utiliza aceste date pentru a înțelege mai bine modul în care băncile acordă împrumuturi și pentru a identifica riscurile la nivelul diferitelor segmente de activitate ale portofoliilor de credite ale băncilor, astfel încât să putem interveni atunci când este necesar. Alte aspecte care se numără printre prioritățile noastre se referă la riscul informatic și cel cibernetic, aspectele legate de guvernanță și de controlul intern, precum și sustenabilitatea generală a modelelor de afaceri ale băncilor.

Pe măsură ce amintirea crizei se estompează, ne vom confrunta cu presiuni din ce în ce mai mari privind reducerea cerințelor de reglementare și relaxarea presiunilor exercitate de activitatea de supraveghere asupra băncilor. Trebuie să luptăm cu îndârjire pentru a menține modelul nostru de supraveghere, care s-a dovedit deosebit de eficace. Dar consider că trebuie să promovăm și un proces de simplificare. Atât autoritățile responsabile de supraveghere, cât și băncile consideră că modelul nostru este mai degrabă anevoios și nu are întotdeauna capacitatea de a aloca resurse pe baza riscurilor. Ar trebui să depunem eforturi reale pentru a reduce sarcina conformității administrative și să adoptăm un mod de operare mai agil, cu condiția ca acest demers să poată fi realizat fără a aduce atingere obiectivelor noastre.

În unele părți ale Europei, numărul excesiv de bănci și necesitatea fuziunilor au fost dezbătute intens. Veți solicita automat entităților fuzionate să își majoreze capitalul, așa cum se vehiculează? Care sunt factorii de care depinde succesul fuziunilor din perspectiva supravegherii?

Sectorul bancar european dispune, într-adevăr, de o capacitate excedentară și ne aflăm în această situație de mai mult timp. În loc să iasă de pe piață, multe bănci aflate în dificultate trenează, exercitând presiuni asupra marjelor aplicabile tuturor celorlalte bănci. Ca urmare, băncile europene sunt mai puțin profitabile decât ar putea fi.

Sectorul are nevoie de consolidare. Aceasta ar contribui la restabilirea eficienței și la reducerea capacității excedentare. Fuziunile naționale și cele transfrontaliere ar fi utile în egală măsură și ar fi de prisos să se dezbată în termeni abstracți care opțiune ar fi preferabilă. Fuziunile naționale sunt susceptibile să genereze o eficientizare sporită, datorită suprapunerii unor rețele de distribuție. Fuziunile transfrontaliere ar contribui la o piață bancară europeană mai integrată, pe care riscurile pot fi mai bine diversificate, iar șocurile, mai bine absorbite. Cel mai important este ca normele și politicile să nu obstrucționeze alegerile băncilor.

Deși mă pronunț în mod ferm în favoarea consolidării, în calitate de supraveghetor, nu intră în atribuțiile mele să promovez sau să descurajez în mod activ o anumită formă de consolidare bancară. În schimb, autoritățile de supraveghere evaluează viabilitatea și sustenabilitatea fuziunii din punct de vedere prudențial. O fuziune reușită ar conduce la crearea unei bănci cu un model de afaceri care să ofere o guvernanță solidă, un volum suficient de capital și de lichiditate, precum și mijloace de sporire a profitabilității. Aș dori să înlăturăm percepția conform căreia BCE impune niveluri mai ridicate de capital entităților fuzionate. Cerințele și amortizoarele de capital reflectă evaluarea în scopul supravegherii a planului de afaceri pentru fiecare acord propus și se înscriu într-o perspectivă pe termen mediu. Obiectivul nostru este de a sprijini, și nu de a descuraja, restructurarea eficace a entităților fuzionate și de a asigura sustenabilitatea modelului de afaceri rezultat.

Încă de la crearea Supravegherii bancare a BCE, băncile au exprimat temeri cu privire la solicitările excesive de date din partea autorității de supraveghere. Care sunt avantajele acestor colectări de date și ce se poate face pentru a ușura sarcina de raportare a băncilor?

Suntem conștienți de sarcina pe care trebuie să o suporte băncile în ceea ce privește cerințele de raportare. Este un aspect pe care băncile îl aduc adesea în discuție; le înțelegem și tratăm problema cu seriozitate.

Consider că BCE a depus eforturi semnificative pentru a asigura o abordare proporțională. Sfera de aplicare și frecvența cerințelor noastre de raportare variază în funcție de dimensiunea și gradul de risc al băncii, astfel cum se reflectă în decizia de supraveghere. Ca regulă generală, băncile mai mici raportează mult mai puține date autorităților de supraveghere decât băncile mai mari – în medie, 600 de puncte de date, comparativ cu până la 40 000 în cazul băncilor celor mai mari. Am aprobat simplificarea în continuare a cerințelor de raportare pentru băncile mai mici și se depun eforturi suplimentare în cadrul Autorității bancare europene pentru a diminua costurile de raportare ale instituțiilor mici care au un grad redus de complexitate, în conformitate cu recenta revizuire a Regulamentului privind cerințele de capital.

Cu toate acestea, există două aspecte importante care nu au fost încă abordate. În primul rând, indiferent cât de proporțională ar fi abordarea noastră, aceasta poate încă să genereze cerințe excesiv de împovărătoare atunci când se alătură cererilor de raportare din partea altor autorități, inclusiv autoritățile naționale competente, autoritățile macroprudențiale și băncile centrale. Este necesară o mai bună coordonare. În al doilea rând, colectările de date ad-hoc se adaugă raportărilor periodice. Aceste exerciții sunt necesare pentru a reflecta noile riscuri sau pentru a aprofunda evaluarea riscurilor existente. Acestea ar putea fi, de asemenea, benefice pentru gestionarea riscurilor băncilor, deoarece ar permite efectuarea de analize comparative inter pares. Cu toate acestea, trebuie să ne îmbunătățim planificarea și modul în care comunicăm aceste inițiative, precum și să dăm dovadă de o oarecare disciplină. Întreprindem chiar acum eforturi în acest sens.

Ați menționat sporirea transparenței evaluărilor în scopul supravegherii. De ce este acest aspect important și în ce măsură poate fi asigurată aceasta fără a încălca regimul confidențialității în materie de supraveghere?

Există cel puțin două motive pentru care ar trebui să fim cât mai transparenți cu putință. În primul rând, acțiunile noastre ar putea afecta din punct de vedere financiar o gamă largă de părți interesate. Acest aspect a devenit chiar mai problematic din momentul în care am trecut de la un context bazat pe măsuri de salvare cu sprijin financiar public (bail-out) la unul bazat pe recapitalizare internă (bail-in). În cazul în care o bancă intră în dificultate, investitorii și creditorii pierd bani. Aceasta înseamnă că trebuie să înțeleagă riscurile pe care și le asumă și trebuie să dispună de informații suficiente și adecvate pentru a le evalua.

În al doilea rând, urmărim un scop public – un sector bancar sigur și solid – și acționăm ca instituție independentă. Prin urmare, acordăm o mare importanță asumării responsabilității față de public. Aceasta ne impune și să fim transparenți: trebuie să explicăm cu acuratețe activitățile pe care le desfășurăm, motivațiile pe care le avem și modul în care procedăm. Băncile, investitorii, creditorii și publicul trebuie să fie în măsură să înțeleagă principiile, politicile și acțiunile noastre.

Cu toate acestea, atunci când discutăm despre bănci individuale, suntem limitați de necesitatea respectării confidențialității. Dar consider că sistemul în ansamblu poate deveni mai transparent. Începând cu anul 2021, băncile vor fi obligate prin lege să își publice cerințele din Pilonul 2 sau, pe scurt, P2R. În prezent, aproximativ 70% dintre băncile pe care le supraveghem publică deja aceste informații. Prin urmare, nu suntem foarte departe de acest obiectiv, dar există încă diferențe care nu se pot justifica la nivelul unei singure jurisdicții. Sper să putem convinge mai multe bănci să își publice cerințele P2R la sfârșitul actualului ciclu de supraveghere, respectiv la începutul anului 2020. Pentru a oferi un context mai larg, am putem chiar să reflectăm la indicarea evaluărilor riscurilor care au stat la baza P2R.

Într-o perspectivă mai îndelungată, ar trebui să ne gândim, de asemenea, la asigurarea unei transparențe sporite cu privire la orientările din Pilonul 2 pe care le oferim băncilor. Este un aspect pe care trebuie să îl analizăm cu seriozitate.

Ați solicitat o regândire a testărilor la stres. Ce ar trebui schimbat și de ce?

Începând cu perioada crizei, testările la stres au reprezentat un instrument important atât pentru autoritățile de supraveghere, cât și pentru bănci, însă acestea trebuie adaptate contextului post-criză. În perioada crizei, scopul testărilor la stres a fost acela de a măsura dimensiunea deficitelor de capital din bilanțurile băncilor. În prezent, în calitate de autoritate de supraveghere, utilizăm testările la stres în principal pentru a identifica vulnerabilitățile care ar putea conduce la apariția unor probleme în etape ulterioare. Însă acestea pot asigura, de asemenea, contribuții utile pentru activitățile interne de gestionare a riscurilor ale băncilor, precum și publicarea de informații foarte granulare pentru participanții pe piață. Aceste scopuri distincte și potențial contrastante au condus la ceea ce reprezintă acum un exercițiu destul de complex, cu un consum ridicat de resurse. Există și o dimensiune de „concurs de frumusețe” a testărilor la stres, întrucât băncile încearcă să ofere piețelor o imagine cât mai atractivă posibil, adesea în detrimentul realismului. Este momentul să reinițiem un proces de reflecție pentru a vedea ce modalități de optimizare putem găsi.

Atunci când vom redefini testările la stres, trebuie să depunem eforturi pentru ca acestea să fie cât mai relevante și mai realiste cu putință. Totodată, în mod ideal, ar trebui să reducem sarcina în ceea ce privește resursele, atât pentru bănci, cât și pentru autoritățile de supraveghere. Acestea ar trebui să fie principiile directoare pentru redefinirea testărilor la stres la nivel european.

În acest context, una dintre opțiuni ar fi divizarea testărilor la stres în două componente: o perspectivă a băncii și o perspectivă în scopul supravegherii. Perspectiva băncii ar fi o abordare de tip ascendent (bottom-up), în mare măsură fără constrângeri, fiecare bancă răspunzând de circumstanțele sale individuale. Dacă ar fi realizată în mod corespunzător, aceasta ar face ca rezultatele să fie mai realiste și mai relevante pentru gestionarea riscurilor de către bănci. Perspectiva în scopul supravegherii ar fi o abordare de tip ascendent (bottom-up) care ar face obiectul unor constrângeri și ar fi verificată prin intermediul modelelor de tip descendent (top-down). Aceasta ar trebui să conducă la o mai mare consecvență între bănci, un aspect important, deoarece rezultatele stau la baza determinării amortizoarelor de capital, respectiv a orientărilor din Pilonul 2. Cele două perspective ar putea fi apoi publicate împreună, astfel încât piețele să își poată forma propria opinie.

Aceasta este doar una dintre ideile referitoare la modul în care am putea să avansăm. Un lucru este însă cert: ar trebui să începem să discutăm aceste idei cât mai curând posibil.

Brexit a fost amânat până la 31 ianuarie 2020. Veți acorda băncilor mai mult timp pentru a îndeplini așteptările în materie de supraveghere în cadrul preparativelor pentru Brexit?

Din momentul în care Regatul Unit a decis să părăsească Uniunea Europeană, am îndemnat băncile să întreprindă toate preparativele necesare pentru Brexit: acestea trebuie să dispună de toate autorizațiile necesare pentru a continua să își deservească clienții din UE și trebuie să își adapteze modelul de afaceri la condițiile post-Brexit. În general, am constatat că băncile, atât cele care se mută în zona euro, cât și cele din zona euro care efectuează operațiuni în Regatul Unit, s-au pregătit într-o măsură relativ corespunzătoare pentru data de 31 octombrie, care a fost stabilită anterior pentru Brexit.

În pofida prelungirii termenului până la sfârșitul lunii ianuarie, așteptările noastre în materie de supraveghere și calendarele convenite anterior pentru implementarea planurilor legate de Brexit ale băncilor rămân nemodificate. Îndemnăm în continuare băncile să își implementeze modelele-țintă de operare, inclusiv transferarea activelor și a personalului și consolidarea capacităților de gestionare a riscurilor în UE. Mesajul nostru este același: calendarele generale au rămas neschimbate.