Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Ce sunt penalitățile cu titlu cominatoriu?

Penalitățile cu titlu cominatoriu constituie una dintre măsurile de executare aflate la dispoziția BCE în conformitate cu legislația UE. Acestea există dintr-un motiv foarte bine întemeiat, mai exact pentru a determina băncile să se conformeze, în cel mai scurt timp posibil, cerințelor prevăzute în deciziile de supraveghere ale BCE sau în regulamentele BCE.

Atunci când BCE impune aceste penalități, banca trebuie să plătească o penalitate în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie pentru fiecare zi de încălcare a unei cerințe, pe o perioadă de cel mult șase luni.

Cum impune BCE penalități cu titlu cominatoriu?

Etapa 1

BCE comunică băncii, prin intermediul unei decizii în care sunt stabilite cerințele, că aceasta trebuie să adopte măsuri specifice pentru remedierea până la un anumit termen a deficienței identificate.

Etapa 2

Dacă banca se conformează până la termenul stabilit, procesul se încheie, fără ca banca să facă obiectul unor măsuri.

În caz contrar:

  • dacă decizia inițială a fost însoțită de o decizie conform căreia penalitățile încep să curgă automat în eventualitatea în care cerința nu este respectată, penalitățile încep să se acumuleze după expirarea termenului, mai exact nu este necesară nicio decizie ulterioară de impunere a unor penalități cu titlu cominatoriu;
  • dacă decizia inițială nu a fost însoțită de o decizie conform căreia penalitățile încep să curgă automat în eventualitatea în care cerința nu este respectată, BCE impune penalități cu titlu cominatoriu printr-o a doua decizie separată. Penalitățile încep apoi să se acumuleze de la data prevăzută în decizie. 

Aceasta nu înseamnă că banca trebuie să transfere zilnic fonduri către BCE după expirarea termenului, ci că suma finală pe care banca trebuie să o achite la sfârșitul procesului se majorează cu fiecare zi în care banca încalcă cerința. Pentru ambele metode, penalitățile cu titlu cominatoriu se pot acumula pe o perioadă de cel mult șase luni de la data inițială. Pe parcursul întregului proces, banca și BCE au interacțiuni periodice pentru a discuta despre progresele înregistrate de bancă în direcția conformării cu cerințele prevăzute.

Etapa 3

Odată ce banca îndeplinește cerințele sau penalitățile cu titlu cominatoriu s-au acumulat pe o perioadă de cel mult șase luni, în funcție de situația care survine prima, penalitățile încetează să curgă. BCE înștiințează banca cu privire la un proiect de decizie finală de executare în care sunt menționate numărul de zile de încălcare și valoarea totală a penalității acumulate. Banca poate formula apoi observații pe marginea proiectului de decizie înainte ca decizia să fie adoptată oficial.

Etapa 4 

După ce i se comunică observațiile băncii, BCE adoptă decizia finală de executare. BCE publică apoi informații despre decizie pe website-ul său, inclusiv denumirea băncii, tipul, natura și durata încălcării, precum și valoarea finală a penalității pe care banca trebuie să o achite. Valoarea finală a penalităților cu titlu cominatoriu acumulate este determinată la nivel individual pentru fiecare bancă, deși aceasta se poate ridica la 5% din cifra de afaceri zilnică medie pentru fiecare zi în care banca nu îndeplinește cerința.

Poate contesta banca această decizie?

Dacă dorește, banca poate sesiza Comitetul administrativ de control sau Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). De asemenea, banca poate ataca decizia întâi în fața Comitetului administrativ de control și apoi în fața CJUE. 

Ce se întâmplă dacă, după șase luni, banca încă nu se conformează?

În cazul în care banca încă nu se conformează după expirarea perioadei maxime legale, BCE poate utiliza alte măsuri din setul de instrumente de supraveghere pentru a-și pune în executare deciziile, inclusiv sancțiuni.

De ce ar trebui băncile să se preocupe de schimbările climatice?

Riscurile legate de schimbările climatice și cele de mediu devin tot importante pentru bănci. Află cum evenimentele meteorologice extreme pot afecta băncile și ce pot face acestea pentru a continua să își îndeplinească rolul important de creditor în viitor, precum și să își aducă contribuția la procesul de tranziție la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon.

Pregătiri pentru următorul deceniu al supravegherii bancare europene

Avem la dispoziție un set extins de instrumente de supraveghere pe care suntem dispuși să le utilizăm, declară Frank Elderson, vicepreședintele Consiliului de supraveghere. Utilizarea competențelor de supraveghere de o manieră proporțională pentru a obliga băncile să remedieze deficiențele nu este o preferință, ci o bună practică internațională pentru menținerea siguranței și solidității băncilor.

Citește discursul susținut de Frank Elderson

Trebuie să cunoști riscurile la care ești expus pentru a le putea gestiona – evaluările caracterului semnificativ realizate de bănci

Din momentul în care am început să impunem termene băncilor pentru a evalua expunerea lor la riscurile climatice și cele de mediu, majoritatea acestora și-au intensificat eforturile, afirmă Frank Elderson, vicepreședintele Consiliului de supraveghere. Mai sunt însă foarte multe de făcut.

Citește articolul publicat pe blogul dedicat supravegherii
Avertizările de integritate