De ce trebuie să dețină băncile capital?
23 mai 2019
Capitalul reprezintă un element esențial pentru siguranța și soliditatea băncilor, din motivele prezentate în cele ce urmează. Băncile își asumă riscuri și pot suferi pierderi în cazul în care riscurile se materializează. Pentru a rămâne sigure și a proteja depozitele clienților, băncile trebuie să aibă capacitatea de a absorbi aceste pierderi și de a continua să funcționeze atât în perioadele favorabile, cât și în cele dificile. Acesta este scopul în care este utilizat capitalul băncii.
Dar ce volum de capital ar trebui să dețină o bancă? Răspunsul depinde de riscurile pe care aceasta și le asumă. Cu cât riscurile sunt mai semnificative, cu atât este necesar un volum mai mare de capital. De aceea, este fundamental ca băncile să evalueze în mod continuu riscurile la care sunt expuse și pierderile pe care le pot suporta. Evaluările lor sunt verificate și analizate cu spirit critic de autoritățile de supraveghere bancară, care sunt responsabile de monitorizarea solidității financiare a băncilor, verificarea nivelurilor de capital ale acestora reprezentând o componentă importantă a monitorizării.
Dar ce este, de fapt, capitalul băncilor? Cum menține acesta siguranța băncilor? Și care sunt nivelurile de capital pe care băncile trebuie să le dețină?
Ce este capitalul?
În termeni simpli, capitalul reprezintă fondurile pe care o bancă le-a obținut de la acționarii săi și de la alți investitori și orice profituri obținute și nedistribuite. În consecință, dacă o bancă dorește să își extindă baza de capital, aceasta poate lua măsuri în acest sens, de exemplu prin emiterea unui număr mai mare de acțiuni sau prin reținerea profiturilor, în locul distribuirii acestora sub formă de dividende acționarilor.
În ansamblu, fiecare bancă dispune de două surse de fonduri: capitalul și datoria. Datoria reprezintă banii pe care i-a împrumutat de la creditorii săi și pe care va trebui să îi ramburseze. Datoria include, printre altele, depozite constituite de clienți, titluri de natura datoriei emise și împrumuturi contractate de bancă.
Fondurile obținute din aceste două surse sunt utilizate de bancă în mai multe moduri, de exemplu pentru a acorda împrumuturi clienților sau pentru a face alte investiții. Aceste împrumuturi și alte investiții reprezintă activele băncii, alături de fondurile deținute sub formă de numerar.
Cum menține capitalul siguranța băncilor?
Capitalul acționează ca un amortizor financiar împotriva pierderilor. Atunci când, de exemplu, mai mulți debitori se găsesc brusc în incapacitatea de a-și rambursa împrumuturile sau când valoarea unora dintre investițiile băncii scade, banca va înregistra o pierdere și, fără o rezervă de capital, aceasta ar putea chiar da faliment. Cu toate acestea, dacă banca are o bază solidă de capital, aceasta o va utiliza pentru a absorbi pierderea și a continua să funcționeze în serviciul clienților.
Cât capital trebuie să dețină băncile?
În cadrul supravegherii bancare europene, cerințele de capital aplicabile unei bănci constau în trei elemente principale:
- cerințele minime de capital, cunoscute drept „cerințele din Pilonul 1”;
- o cerință suplimentară de capital, cunoscută drept „cerința din Pilonul 2”;
- cerințele privind amortizorul de capital.
În primul rând, toate băncile care fac obiectul supravegherii bancare europene trebuie să se conformeze legislației europene care stabilește cerința minimă totală de capital (denumită „cerință din Pilonul 1”) la 8% din activele ponderate în funcție de risc ale băncilor. Dar ce sunt activele ponderate în funcție de risc? Acestea sunt activele totale deținute de o bancă, înmulțite cu factorii lor de risc respectivi (ponderile de risc). Factorii de risc reflectă gradul de risc perceput al unui anumit tip de active. Cu cât este mai puțin riscant un activ, cu atât sunt mai scăzute volumul de active ponderate în funcție de risc și cel de capital pe care trebuie să îl dețină o bancă pentru a-l acoperi. De exemplu, un credit ipotecar garantat cu garanții reale (un apartament sau o casă) este mai puțin riscant – are un factor de risc mai scăzut – decât un împrumut negarantat. Prin urmare, o bancă trebuie să dețină mai puțin capital pentru a acoperi un astfel de credit ipotecar, comparativ cu un împrumut negarantat.
În al doilea rând, există cerința suplimentară de capital stabilită de autoritățile de supraveghere (denumită „cerința din Pilonul 2”). Aici intervine supravegherea bancară europeană: supraveghetorii de la BCE și autoritățile de supraveghere din țările participante analizează în detaliu băncile individuale și evaluează riscurile la care este expusă fiecare dintre acestea, prin intermediul procesului anual de supraveghere și evaluare (Supervisory Review and Evaluation Process – SREP). Dacă supraveghetorii concluzionează că riscurile băncii nu sunt acoperite suficient de cerințele minime de capital, aceștia îi solicită să dețină capital suplimentar.
Atât cerințele minime, cât și cele suplimentare de capital au caracter obligatoriu și există consecințe juridice în cazul nerespectării acestora. Aceste consecințe depind de gravitatea încălcării. Supraveghetorii pot, de exemplu, solicita băncii să elaboreze un plan care să prezinte modul în care va restabili conformitatea cu cerințele de capital. În cazul în care încălcarea este foarte gravă, banca își poate pierde autorizația bancară.
Cea de-a treia cerință de capital pentru bănci se referă la deținerea de amortizoare suplimentare de capital în scopuri diverse (pentru conservarea generală a capitalului și împotriva riscului sistemic ciclic și neciclic).
Pe lângă aceste trei seturi de cerințe de capital, supraveghetorii se așteaptă ca băncile să rezerve anumite volume de capital pentru perioade caracterizate de tensiuni („orientarea din Pilonul 2”).
În afară de sumele solicitate de autoritățile de reglementare și cele de supraveghere, băncile sunt așteptate să își determine singure volumul de capital de care au nevoie pentru a-și putea urma în mod sustenabil modelele de afaceri.