„Suntem mai bine pregătiți pentru următoarea furtună!”

Interviu cu Danièle Nouy, președinta Consiliului de supraveghere al BCE, Supervision Newsletter, 14 noiembrie 2018

Danièle Nouy, al cărei mandat de 5 ani în funcția de președinte al Consiliului de supraveghere al BCE se încheie la sfârșitul anului, declară că supravegherea bancară europeană este mai bine pregătită să facă față următoarei crize și că băncile au devenit mai reziliente de la falimentul Lehman Brothers. Totuși, aceasta îndeamnă Europa să depună mai multe eforturi în vederea realizării uniunii bancare și încurajează sectorul bancar să acționeze în scopul asigurării consolidării și profitabilității.

Au trecut zece ani de la falimentul Lehman Brothers, cinci ani de când vă aflați la conducerea Supravegherii bancare a BCE și patru ani de la crearea Mecanismului unic de supraveghere (MUS). În ce stadiu ne aflăm în ceea ce privește consolidarea și siguranța sporită a băncilor din Europa?

În mod cert, băncile au devenit mai sigure și mai solide în ultimii zece ani. Acestea dețin mai mult capital decât înainte de criză, iar acest capital este de o calitate superioară. Rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază (CET1) în cadrul unui eșantion constant de instituții semnificative se situa la 13,8% la sfârșitul trimestrului II 2018, după ce băncile utilizaseră deja o parte dintre amortizoarele lor de capital pentru asanarea bilanțurilor. De asemenea, băncile și-au îmbunătățit situația în ceea ce privește finanțarea și lichiditatea datorită introducerii unor norme noi, precum cele referitoare la indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate și indicatorul de finanțare stabilă netă.

În consecință, băncile sunt mai bine pregătite să facă față șocurilor care le-ar putea afecta în viitor. Unele dintre acestea încă trebuie să își soluționeze problemele restante, dar înregistrează progrese în acest sens. Valoarea creditelor neperformante s-a redus cu aproximativ 30% în ultimii patru ani, de la 1 000 de miliarde EUR în 2014 la 680 de miliarde EUR.

Toate acestea au contribuit la sporirea rezilienței sectorului bancar, dar trebuie să depunem în continuare eforturi pentru a ne asigura că băncile nu vor trebui să se confrunte cu următoarea criză purtând încă povara celei anterioare. Ar fi naiv să presupunem că nu va mai exista niciodată o altă criză, prin urmare trebuie să fim pregătiți. Și suntem pregătiți. A fost instituit un nou cadru european privind gestionarea crizelor și tratamentul aplicat băncilor aflate în dificultate, care ne permite să soluționăm eventualele crize într-un mod eficace și coordonat, în cooperare cu Comitetul unic de rezoluție și Comisia Europeană.

Care considerați că sunt cele mai mari realizări ale supravegherii europene până în prezent și unde credeți că se mai pot aduce îmbunătățiri?

Primul lucru care îmi vine în minte este rapiditatea cu care a fost edificată supravegherea bancară europeană, care a devenit pe deplin operațională după numai doi ani de la decizia de înființare, adoptată în luna iunie 2012. Într-un timp foarte scurt, am recrutat personal din întreaga Europă, am elaborat metodologia de bază și am introdus procesele necesare. În opinia mea, aceasta a fost, într-adevăr, o mare realizare.

În ultimii patru ani, am instituit o supraveghere echitabilă și consecventă în zona euro, contribuind astfel la reducerea semnificativă a riscurilor în sectorul bancar. Am menționat deja activitatea noastră privind creditele neperformante și aș putea adăuga multe alte aspecte: analiza țintită a modelelor interne, inițiativele în materie de guvernanță și testările la stres, pentru a nu aminti decât câteva dintre acestea.

Dar lucrurile nu se opresc, desigur, aici. Am asigurat condiții de concurență echitabile pentru bănci, inclusiv datorită faptului că aplicăm aceleași standarde ridicate de supraveghere în întreaga zonă euro. Am contribuit, de asemenea, la armonizarea cadrelor juridice relevante. Totuși, ca autoritate de supraveghere, avem competențe limitate în acest domeniu; este de datoria legiuitorilor să armonizeze în continuare normele. Iar misiunea lor este departe de a fi încheiată: supravegherea bancară europeană are nevoie de norme europene.

Uneori, autoritățile de supraveghere lasă impresia că sunt indecise: îndeamnă băncile să găsească modalități de a fi profitabile, dar să nu își asume riscuri excesive; le încurajează să acționeze în direcția consolidării, fără a deveni însă „prea mari pentru a se prăbuși”. Care sunt principalele considerente pe care le au în vedere supraveghetorii atunci când analizează băncile?

În general, băncile au nevoie de modele de afaceri sigure și solide pentru a oferi servicii companiilor, întreprinderilor mici și mijlocii și gospodăriilor europene. Aceasta înseamnă modele de afaceri sustenabile și, prin urmare, profitabile. Mai multe bănci europene nu obțin venituri suficiente pentru a acoperi costul capitalului lor, situație care nu este sustenabilă pe termen lung. Dacă nu obțin profituri, băncile nu pot constitui amortizoarele de capital necesare, ceea ce le poate determina, în consecință, să își asume riscuri excesive.

Până la urmă, este o chestiune de echilibru. Băncile trebuie să fie profitabile, însă nu pot obține profituri fără să își asume riscuri. Într-adevăr, asumarea de riscuri reprezintă chintesența activității bancare. Important este ca băncile să poată identifica, gestiona și atenua în mod corespunzător aceste riscuri. „Un risc excesiv” este un risc care depășește capacitatea unei bănci de a-l gestiona și a-l acoperi. Prin urmare, ca autoritate de supraveghere, acordăm o atenție deosebită modului în care o bancă își gestionează riscurile.

În ceea ce privește consolidarea sectorului bancar european, o piață mai extinsă, pe care băncile se pot consolida la nivel transfrontalier, ar contribui la redresarea sectorului bancar. În același timp, o piață bancară transfrontalieră solidă poate contribui la descentralizarea riscurilor în cadrul sectorului bancar, reducând astfel posibilitatea apariției unor disfuncționalități la nivel de sistem. În acest sens, reglementările au fost, de asemenea, îmbunătățite. Legiuitorii au stabilit norme, inclusiv cerințe suplimentare privind fondurile proprii de nivel 2 (gone-concern capital) pentru băncile de importanță sistemică, cerințe minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile (minimum requirement for own funds and eligible liabilities–MREL) și capacitatea totală de absorbție a pierderilor (total loss-absorbing capacity – TLAC). Mai mult decât atât, există, în prezent, proceduri care ar trebui să permită chiar și băncilor mari să intre în dificultate într-un mod mai ordonat.

Ați subliniat de multe ori faptul că obiectivul supravegherii bancare nu este acela de a „salva” toate băncile și că vor exista întotdeauna bănci care vor intra în dificultate. Care este abordarea proprie a Supravegherii bancare a BCE privind gestionarea riscurilor, „apetitul său pentru risc”, dacă îl putem numi astfel?

Obiectivul nostru este o piață bancară funcțională și rezilientă și, pentru a asigura buna funcționare a pieței, intrarea în dificultate trebuie să fie posibilă. Dacă intrarea în dificultate nu ar reprezenta o amenințare, nu ar mai exista concurență, piețele și-ar pierde dinamismul și progresul ar fi stopat. O politică în favoarea eliminării totale a situațiilor de dificultate nu este nici fezabilă, nici de dorit. Prin urmare, în situații critice, suntem pregătiți să acceptăm inevitabilul și să declarăm o bancă „în curs de a intra în dificultate sau susceptibilă de a intra în dificultate”.

Nu putem preveni cu orice preț situațiile de dificultate ale băncilor și nici nu vom acționa în acest sens. În schimb, reducem riscul intrării băncilor în dificultate și diminuăm impactul acesteia. În acest scop, supraveghem băncile într-o manieră independentă, anticipativă și bazată pe riscuri. În același timp, colaborăm îndeaproape cu Consiliul unic de rezoluție în scopul pregătirii pentru eventuale situații de dificultate ale băncilor. De asemenea, solicităm băncilor să elaboreze planuri de redresare și de rezoluție pertinente și rezonabile.

Banco Popular, Veneto Banca, Banca Popolare di Vicenza... Le considerați eșecuri ale Supravegherii bancare a BCE? De ce nu au fost identificate problemele lor în evaluarea cuprinzătoare din 2014, când s-ar fi putut găsi o soluție mai puțin costisitoare?

De fapt, băncile respective au fost identificate de la bun început ca fiind într-o stare foarte precară. Când am preluat activitatea de supraveghere, am evaluat în detaliu deficiențele lor și le-am solicitat să ia măsuri pentru a intra pe o traiectorie sustenabilă. Dar nu au luat măsurile necesare sau măsurile adoptate au fost insuficiente și tardive. Prin urmare, situația lor a continuat să se deterioreze. Astfel, în ultimă instanță, singurul rezultat posibil a fost să le declarăm ca fiind în curs de a intra în dificultate sau susceptibile de a intra în dificultate.

Apelurile în favoarea creării unor bănci cu adevărat paneuropene sunt tot mai puternice, nu în ultimul rând pentru a limita influența băncilor de investiții internaționale. În opinia dumneavoastră, cum se va realiza acest lucru?

După cum am menționat, încă există o serie de bănci în Europa care nu obțin venituri suficiente pentru a acoperi costul capitalului lor. Această situație poate continua o perioadă, dar nu pentru totdeauna: pur și simplu, nu este sustenabilă. Există numeroase motive pentru această lipsă de profitabilitate, printre care capacitatea excedentară în Europa în ceea ce privește oferta de servicii bancare. O relativă consolidare, la nivel național sau european, reprezintă o opțiune de îmbunătățire a profitabilității.

Grație uniunii bancare, băncile dispun, în prezent, de mai multe oportunități de fuziune. Gama de parteneri potențiali s-a extins. Prin urmare, vom asista, probabil, la mai multe fuziuni transfrontaliere în viitor, care vor contribui nu numai la flexibilizarea sectorului, ci și la aprofundarea integrării financiare europene.

Dar nu autorităților de supraveghere le revine responsabilitatea de a decide care dintre fuziuni sunt dezirabile. Acesta este rolul bancherilor și al participanților pe piață. Rolul nostru este, mai degrabă, acela de a testa anticipațiile băncilor care fuzionează, de a asigura că modelul de afaceri al noii entități are fundații solide și se bazează pe un scenariu credibil și, dacă este necesar, de a impune anumite condiții la acordarea autorizației. În această privință, faptul că băncile sunt, în prezent, supravegheate în același mod în întreaga zonă euro este foarte util. Evident, un nivel mai redus de fragmentare și un cadru juridic mai armonizat ar facilita, de asemenea, crearea unor grupuri bancare transfrontaliere europene.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai mari avantaje și cele mai mari dificultăți ale activității desfășurate în contextul unei uniuni cu 19 autorități naționale, fiecare având propria istorie, propria experiență, propriile cunoștințe și propriile competențe?

Există multe dificultăți, desigur, de la lipsa unui cadru juridic armonizat la colaborarea în diferite limbi și culturi. Este nevoie de un nivel ridicat de angajament și de multe eforturi pentru a reuni supraveghetori din 19 țări și de la 26 de autorități naționale. Dar este fascinant să vezi modul în care oameni din întreaga Europă pot colabora și îmbunătăți supravegherea prin identificarea și utilizarea celor mai bune practici în materie de supraveghere, precum și învățând unii de la ceilalți și promovând o cultură europeană comună.

Acest mod de colaborare are, de asemenea, numeroase avantaje și, cu certitudine, merită efortul. O echipă europeană de supraveghetori poate realiza mult mai multe decât una pur națională. Perspectivele diferite îi ajută pe supraveghetori să găsească soluții mai bune și contribuie la contracararea influențelor naționale, care interferează adesea cu o supraveghere de calitate. Supravegherea bancară europeană permite aplicarea aceleiași abordări severe și echitabile tuturor băncilor din zona euro. În cele din urmă, suntem mai puternici împreună și atât băncile, cât și autoritățile de supraveghere vor fi mai bine pregătite pentru următoarele evenimente adverse.

Care sunt principalele elemente necesare pentru finalizarea uniunii bancare și ce înseamnă, în opinia dumneavoastră, o uniune bancară solidă pentru Europa?

Pentru a începe cu a doua întrebare, logica este foarte clară. O uniune bancară solidă înseamnă bănci mai sigure și mai puternice, mai capabile să susțină în mod fiabil companiile și gospodăriile populației din Europa, ceea ce reprezintă o contribuție semnificativă la o economie sănătoasă.

Aceasta este recompensa, dar pentru a culege aceste roade, trebuie, mai întâi, să finalizăm uniunea bancară. Am menționat deja necesitatea de a transforma cadrul de reglementare pentru bănci în unul cu adevărat european. Un cadru de reglementare fragmentat nu poate susține o uniune bancară autentică. În mod similar, vedem numeroase măsuri de separare (ring-fencing), care conduc la fragmentarea pieței. Prin urmare, există încă unele obstacole care trebuie eliminate. Mă refer, de exemplu, la obstacole în calea utilizării derogărilor transfrontaliere de la cerințele privind capitalul, lichiditatea și expunerile mari.

În plus, este nevoie de solidaritate, sub forma unui sistem european de asigurare a depozitelor. MUS a redus în mod semnificativ nivelurile de risc ale băncilor din zona euro, prin urmare a sosit momentul să facem acest pas. În același timp, trebuie să instituim și un mecanism european de sprijin pentru Fondul unic de rezoluție.

Care este principala dumneavoastră preocupare cu privire la cadrul instituțional al Europei?

Ambiția și rapiditatea sunt esențiale. Principala mea preocupare vizează faptul că Europa ar putea depune prea puține eforturi și prea târziu pentru a finaliza uniunea bancară. Amintirile legate de criză se estompează și este posibil ca interesele naționale să prevaleze și ca voința angajării pe calea reformelor la nivel european să se atenueze. Această situație ar putea conduce cu ușurință la probleme în viitor. Legiuitorii europeni au fost foarte curajoși și au avut mare dreptate atunci când au decis să pășească pe un nou drum și să treacă de la supravegherea bancară națională la cea europeană. Totuși, acum, când suntem la jumătatea drumului, nu ne putem opri, deoarece acesta nu este locul potrivit în care să ne aflăm atunci când se va abate asupra noastră o nouă furtună. Trebuie să ajungem la capăt. Este probabil ca, în perioade de criză, continuarea călătoriei pe acest drum să conducă la costuri mai reduse, iar în perioade de expansiune, la beneficii mai mari.

Pentru a încheia, cum credeți că va evolua supravegherea bancară europeană în următorii cinci ani?

Supravegherea bancară europeană a progresat mult de la înființarea sa în 2014. De la bun început am creat un organism de supraveghere funcțional. Dar, după numai patru ani, există, desigur, aspecte care pot fi încă îmbunătățite. Trebuie să ameliorăm modul în care adoptăm decizii: o delegare reală de competențe, integrată în cadrul MUS, ar fi de mare ajutor. Este necesar să simplificăm în continuare procesele, nu în ultimul rând pentru a evita duplicarea activităților între autoritățile naționale de supraveghere și BCE, precum și să încurajăm schimbul de informații și experiențe între cele două părți. În termeni mai generali, trebuie să devenim pe deplin conștienți de faptul că, în zona euro, autoritățile de supraveghere a băncilor au acum un mandat european, indiferent dacă își desfășoară activitatea la Paris, Frankfurt, Bruxelles sau Madrid.