Întrebări frecvente referitoare la ghidurile BCE privind procesul de evaluare a adecvării capitalului intern (internal capital adequacy assessment process – ICAAP) și procesul de evaluare a adecvării lichidității interne (internal liquidity adequacy assessment process – ILAAP)

Experiența BCE arată că este necesară ameliorarea ICAAP și a ILAAP la nivelul tuturor instituțiilor. Progrese considerabile în această privință s-au înregistrat numai în cazul unor instituții semnificative.

ICAAP și ILAAP prezintă o importanță fundamentală pentru instituții în ceea ce privește gestionarea adecvării capitalului și a lichidității. Pentru a promova îmbunătățirea proceselor ICAAP și ILAAP ale instituțiilor semnificative, BCE urmează un plan multianual. Pe baza unui dialog intens cu instituțiile și cu alți participanți din sector cu privire la proiectul de orientări publicat în anul 2017 și ținând seama de contribuțiile ulterioare, BCE și-a perfecționat și îmbogățit orientările în materie de supraveghere privind ICAAP și ILAAP. Este important de subliniat că instituțiile semnificative sunt încurajate să înceapă să pună în practică fără întârziere așteptările în materie de supraveghere ale BCE prezentate în ghiduri, chiar dacă acestea vor fi utilizate de autoritățile de supraveghere ale BCE numai începând cu 1 ianuarie 2019. În cazul în care instituțiile semnificative decid să urmeze ghidurile, acestea sunt invitate să facă acest lucru în strânsă cooperare cu echipa lor comună de supraveghere (ECS), informând-o în mod proactiv despre situațiile și planurile lor.

Trebuie menționat că BCE nu a modificat filosofia generală a ghidurilor de la publicarea primelor așteptări privind ICAAP și ILAAP în luna ianuarie 2016. BCE a clarificat doar aceste așteptări în trei etape, mai exact în februarie 2017, în martie 2018 și, odată cu publicarea versiunilor finale, în noiembrie 2018.

Data de referință pentru instituțiile semnificative atunci când transmit ECS informațiile privind ICAAP și ILAAP (inclusiv formularul ICAAP, de exemplu) în 2019 este 31 decembrie 2018. BCE va utiliza ghidurile pentru a evalua ICAAP și ILAAP ale instituțiilor semnificative numai începând cu 1 ianuarie 2019.

Se așteaptă ca datele și informațiile privind ICAAP/ILAAP transmise BCE de instituțiile semnificative în 2019 să ia în considerare ghidurile publicate recent. Trebuie menționat că BCE nu a modificat filosofia generală a ghidurilor de la publicarea primelor așteptări privind ICAAP și ILAAP în luna ianuarie 2016. BCE a clarificat doar aceste așteptări în trei etape, mai exact în februarie 2017, în martie 2018 și, odată cu publicarea versiunilor finale, în noiembrie 2018. În plus, ghidurile sunt pe deplin conforme cu așteptările privind ICAAP și ILAAP publicate în ianuarie 2016. Este important de menționat că informațiile privind ICAAP furnizate prin intermediul formularului ICAAP ar trebui să fie abordate din perspectiva economică.

Din cauza diferențelor semnificative între statele membre în ceea ce privește tratamentul și rolul ICAAP și al ILAAP, practicile instituțiilor semnificative păreau a fi foarte eterogene. Diferențele în ceea ce privește ICAAP, de exemplu, au fost evidente, printre altele, în rolul general al ICAAP în gestionarea instituțiilor și procesul lor decizional, în rolul perspectivei economice în raport cu cea normativă (sau de reglementare) și în abordarea generală privind ICAAP, mai exact conceptul bazat pe principiul continuității activității (going concern) în raport cu cel al încetării activității (gone concern). În unele state membre, ICAAP și ILAAP sunt considerate nucleul proceselor de gestionare a riscurilor ale instituțiilor, în timp ce în altele, acestea sunt asociate cu procesul de elaborare a unui raport privind adecvarea capitalului și a lichidității destinat autorității de supraveghere sau sunt utilizate ca sinonime pentru aceste rapoarte. BCE a constatat progrese considerabile în ceea ce privește ICAAP și ILAAP numai în cazul unor instituții semnificative.

Toate instituțiile semnificative sunt încurajate să își amelioreze ICAAP și ILAAP. Anticipăm că publicarea ghidurilor noastre semnificativ îmbunătățite le va sprijini în această privință.

În primul rând, ICAAP și ILAAP reprezintă factori importanți ai procesului de supraveghere și evaluare (Supervisory Review and Evaluation Process – SREP) al Supravegherii bancare europene. Acestea contribuie la evaluările tuturor elementelor SREP și la procesele de determinare a capitalului și a lichidității din Pilonul 2. În viitor, se preconizează că rolul ICAAP și al ILAAP în cadrul SREP va fi extins în continuare.

ICAAP și ILAAP reprezintă factori-cheie pentru reziliența instituțiilor. Prin urmare, BCE evaluează anual aceste procese ca parte a SREP. În cazul în care identifică deficiențe, BCE poate lua măsuri de supraveghere pentru a soluționa problemele din cadrul instituției respective. Astfel de măsuri pot include, de asemenea, majorări ale capitalului sau lichidității pentru a răspunde incertitudinilor sporite cu privire la gestionarea riscurilor de către instituții și pentru a stimula instituțiile semnificative să remedieze aceste deficiențe.

Viziunea BCE se axează pe menținerea stabilității sectorului bancar prin asigurarea continuității operațiunilor instituțiilor. Prin urmare, Ghidul ICAAP descrie o abordare privind ICAAP menită să contribuie la continuitatea instituțiilor prin asigurarea capitalizării adecvate a acestora. Din ianuarie 2016, BCE a încurajat în mod constant instituțiile semnificative să treacă de la abordările ICAAP destinate încetării activității (gone concern) la abordări care vizează continuitatea activității.

Atât ICAAP, cât și ILAAP se bazează pe doi piloni la fel de importanți, dar complementari: perspectiva economică și cea normativă. Ambele perspective pun în lumină riscurile la care este expusă o instituție și adecvarea capitalului și a lichidității acesteia din unghiuri foarte diferite. Pentru a surprinde riscurile la care este expusă o instituție, aceasta ar trebui să ia în considerare gestionarea adecvării capitalului și a lichidității sale atât din perspectiva normativă, cât și din cea economică.

Instituțiile trebuie să îndeplinească în orice moment cerințele de capital și de lichiditate din Pilonul 1 și din Pilonul 2 (conform evaluării din perspectiva normativă). Totuși, adoptarea numai a acestei perspective este insuficientă pentru a asigura supraviețuirea instituțiilor în orice împrejurări, după cum a demonstrat recenta criză financiară. De pildă, unele instituții păreau solide din perspectiva capitalului reglementat, însă s-au confruntat cu dificultăți în ceea ce privește asigurarea unor niveluri suficiente de lichiditate și de finanțare, întrucât nu beneficiau de suficientă încredere din partea contrapartidelor lor și nu mai erau acceptate de către acestea drept contrapartide fiabile. Contrapartidele respective știau că substanța economică a acestor instituții s-a deteriorat, dar această deteriorare nu s-a reflectat (încă) în bilanțurile lor și, de exemplu, în ratele fondurilor proprii reglementate ale acestora. Literatura de specialitate a utilizat termenul „bănci zombi” pentru a descrie astfel de instituții.

Prin urmare, o perspectivă nu o poate înlocui pe cealaltă. Mai degrabă, ambele perspective ar trebui să se completeze și, în special, să se fundamenteze reciproc.

În trecut, unele instituții semnificative au utilizat abordări ICAAP, pe care le-au denumit „abordări bazate pe principiul continuității activității” (going concern). Premisa fundamentală a acestor abordări a fost de a constata la momentul respectiv (t ₀) dacă acestea ar îndeplini în continuare cerințele de fonduri proprii reglementate și de supraveghere în cazul în care riscurile pe care le-au cuantificat în ICAAP pentru următoarele 12 luni s-ar materializa. În esență, pentru această evaluare, instituțiile au dedus din fondurile lor proprii curente (t ₀) din bilanț partea care era necesară pentru a îndeplini cerințele de capital de supraveghere/reglementat. Ulterior, acestea au comparat soldul – denumit uneori „fonduri proprii libere” – cu expunerea la risc pe care au cuantificat-o. Volumul de risc a cuprins toate riscurile care ar putea afecta fondurile proprii reglementate și ratele din Pilonul 1 în următoarele 12 luni. Destul de des, riscul a fost cuantificat utilizând modele care au produs, de exemplu, o valoare la risc (value-at-risk – VaR) cu un nivel de încredere de 99% (în unele cazuri, au fost alese niveluri de încredere mai scăzute pentru a lua în considerare aspectul continuității activității lor, spre deosebire de abordarea „încetării activității” (gone concern)).

De fapt, fondurile lor proprii actuale au fost comparate cu cerințele lor din Pilonul 1 plus Pilonul 2, plus toate riscurile cuantificate în ICAAP (riscul de credit, riscul de piață, riscul operațional, riscul de rată a dobânzii asociat portofoliului bancar etc.) pentru t _0.

Perspectiva normativă, astfel cum este definită în Ghidul ICAAP, este diferită de astfel de abordări, deoarece nu prevede o cuantificare separată a riscurilor din ICAAP pentru t ₀. În schimb, se așteaptă ca instituțiile semnificative la t ₀ să determine ratele din Pilonul 1 și să le compare cu cerințele lor de capital extern (cerința de capital din Pilonul 1, cerința de capital din Pilonul 2, amortizoarele) și cu orientările privind capitalul din Pilonul 2. Această procedură este reluată după un an prin proiectarea ratelor din Pilonul 1 la t ₁, precum și pentru anii următori, cel puțin t ₂ și t _3. În mod firesc, se așteaptă ca aceste proiecții să țină seama de toate efectele care au un impact asupra viitoarelor rate din Pilonul 1 în cadrul scenariilor respective. Aceasta include modificări ale activelor ponderate în funcție de risc, alături de efecte asupra profiturilor și pierderilor și asupra altor fonduri proprii care decurg din credite aflate în stare de nerambursare, fluctuații ale prețurilor de piață, variații ale ratelor dobânzilor etc.

Perspectiva normativă este comparabilă cu abordarea pe care multe instituții au adoptat-o în planificarea capitalului reglementat. Cu toate acestea, instituțiile semnificative ar trebui să fie conștiente de faptul că așteptările BCE în ceea ce privește planificarea capitalului depășesc în mod evident practicile anterioare ale multor instituții, de exemplu, în ceea ce privește determinarea scenariilor nefavorabile și a severității ipotezelor privind evoluțiile viitoare evaluate în scenariile nefavorabile.

Nu, nu există o asemenea cerință. Cu toate acestea, BCE se așteaptă ca instituțiile semnificative să adopte o abordare prudentă și conservatoare. Aceasta înseamnă că, în general, ele nu ar trebui să fie mai puțin prudente atunci când stabilesc parametrii și alte ipoteze care stau la baza metodologiilor lor de cuantificare a riscurilor din perspectiva economică.

Acest aspect nu ar trebui confundat cu aplicarea unor praguri minime de către autoritățile de supraveghere. Astfel cum se prevede în Ghidul ABE privind SREP, autoritatea de supraveghere va aplica un prag minim din Pilonul 1 pentru riscuri specifice.

În general, ghidurile nu au caracter juridic obligatoriu și, prin urmare, nu înlocuiesc nicio lege aplicabilă de punere în aplicare a articolelor 73 și 86 din CRD IV. În eventualitatea în care, în anumite cazuri, ghidurile nu ar respecta legislația aplicabilă, BCE ar aplica legislația aplicabilă în evaluarea sa a ICAAP și ILAAP ale instituțiilor semnificative. Cu toate acestea, BCE a elaborat ghidurile în foarte strânsă cooperare cu autoritățile naționale competente. Drept urmare, nu se așteaptă să apară astfel de divergențe între ghiduri și dreptul național.

Nu. BCE clarifică în ghiduri că aceasta ar fi o percepție eronată, deoarece conceptul de rezervă de gestionare nu stabilește noi cerințe de capital sau de lichiditate, peste valorile minime legale existente. Conceptul de rezervă de gestionare doar descrie faptul că instituțiile vor funcționa, de regulă, din proprie inițiativă peste cerințele minime de supraveghere, din simplul motiv că altfel nu ar putea găsi contrapartidele, clienții, angajații și investitorii de care au nevoie pentru a-și respecta modelul de afaceri. Cu toate acestea, ghidurile invită instituțiile să evalueze în mod explicit nivelul de capital și de lichiditate de care au nevoie, fiecare, pentru toate scenariile evaluate. Atunci când stabilesc, după caz, rezerve concrete de gestionare, instituțiile sunt încurajate să le justifice, ceea ce respectă spiritul general al ICAAP, în sensul că instituțiile ar trebui să fie pe deplin conștiente de riscurile cu care se confruntă și ar trebui să le gestioneze în mod activ.

Nu. Rezervele de gestionare sunt instrumente folosite pentru gestionarea internă a riscurilor de către bănci și nu sunt evaluate în contextul proceselor BCE de reducere a capitalului. În vederea calificării pentru procesarea accelerată, băncile trebuie să îndeplinească criteriile stabilite pentru categoria respectivă de reducere, astfel cum sunt publicate pe website-ul BCE și specificate mai detaliat în formularele de procesare accelerată. După caz, criteriile procesării accelerate se axează pe marja de manevră reală care depășește valorile minime de supraveghere, dar nu și pe rezervele interne de gestionare. Cererile de reduceri de capital care nu îndeplinesc criteriile procesării accelerate pot fi aprobate în continuare în conformitate cu procedura obișnuită.

Ghidurile nu prezintă scenarii nefavorabile concrete din perspectiva normativă, deoarece se așteaptă ca acestea să fie proporționale cu activitățile economice ale instituțiilor, cu mediile de funcționare, cu profilurile de risc și, în consecință, cu vulnerabilitățile, toate acestea fiind foarte diferite de la o instituție la alta. Ghidurile clarifică, în conformitate cu principiul 7, că „se așteaptă ca gama de scenarii nefavorabile să acopere în mod adecvat declinurile economice și șocurile financiare severe, vulnerabilitățile relevante specifice instituției, expunerile la contrapartide majore și combinațiile plauzibile ale acestora”.

Referitor la nivelul de severitate care se anticipează că va sta la baza scenariilor nefavorabile, ghidurile clarifică, în legătură cu principiul 7, că BCE înțelege termenul „nefavorabil” ca însemnând tensiuni severe: „Se așteaptă ca nivelul de severitate să corespundă unor evoluții plauzibile, dar la fel de severe, din perspectiva instituției, ca orice evoluții care ar putea fi observate pe piețe în timpul unei situații de criză, și să acopere factorii sau domeniile care prezintă cea mai mare relevanță pentru adecvarea capitalului/lichidității instituției”.

Definiția capitalului intern ar trebui să fie în concordanță cu conceptul de adecvare a capitalului economic și cu cuantificările interne ale riscurilor de către instituție. Conceptul de adecvare a capitalului economic este un concept intern menit să asigure, din perspectiva economică, că resursele financiare (capitalul intern) ale instituției îi vor permite să își acopere riscurile și să mențină continuitatea operațiunilor sale în permanență.

Trebuie menționat că volumul de capital intern și cel de capital reglementat pot să difere în mod semnificativ, date fiind conceptele diferite aflate la baza definițiilor, întrucât capitalul intern ar trebui să reflecte valoarea economică a instituției, în timp ce capitalul reglementat se bazează cu precădere pe definiții de reglementare, dar poate conține, în general, și ipoteze contabile. În funcție de situația individuală a fiecărei instituții și de standardele contabile aplicabile, valorile economice care deviază de la valorile contabile pot cauza diferențe semnificative.

Același lucru este valabil și pentru cuantificarea riscurilor în cazul cărora perspectiva normativă evaluează impactul tuturor riscurilor asupra ratelor de reglementare, respectând astfel normele contabile și definițiile de reglementare. În schimb, perspectiva economică evaluează modul în care ansamblul riscurilor la care instituția este expusă în mod semnificativ poate avea un impact asupra valorii sale economice. Riscurile de marjă de credit pentru pozițiile care nu sunt contabilizate la valoarea justă reprezintă un exemplu tipic de riscuri despre care se anticipează că vor fi tratate în mod diferit în cadrul celor două perspective.

Definiția rezervelor interne de lichiditate ar trebui să fie în concordanță cu conceptul de adecvare a lichidității economice și cu cuantificările interne ale riscurilor de către instituție. Conceptul de adecvare economică a lichidității este un concept intern menit să asigure, din perspectiva economică, că resursele financiare (lichiditatea internă) ale instituției pot acoperi riscurile și ieșirile anticipate și pot menține în permanență continuitatea operațiunilor sale. Și în acest caz, diferitele ipoteze și concepte de bază pot conduce la diferențe majore în ceea ce privește volumul de lichiditate disponibil și sursele de finanțare stabile.

Referitor la instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 sau instrumentele de natura datoriei subordonate, nu există, de regulă, nicio dispoziție în clauze care să stipuleze că acestea ar absorbi pierderile în alte scenarii decât în cel al lichidării. În conformitate cu condițiile/termenii de emitere, pozițiile de împrumuturi subordonate vor fi rambursate deținătorilor de titluri de natura datoriei atât timp cât activitatea instituției continuă.

În consecință, ca urmare a așteptărilor BCE privind ICAAP, care se bazează pe ipoteza continuării activității, instrumentele de fonduri proprii de nivel 2, în special datoriile subordonate, pot, în general, să nu fie luate în considerare ca instrumente de absorbție a riscurilor într-o ipoteză similară. Așadar, nu se așteaptă, în principiu, ca astfel de instrumente să facă parte din capitalul intern. Cu toate acestea, instituția are opțiunea de a justifica motivele pentru care această logică nu este relevantă într-un anumit caz.

În scenariile nefavorabile din perspectiva normativă, se așteaptă ca instituția să anticipeze evoluții excepționale, dar plauzibile, cu un grad adecvat de severitate a impactului acestora asupra ratelor capitalului reglementat, în special asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază. Se anticipează că nivelul de severitate va corespunde unor evoluții plauzibile, dar la fel de severe din perspectiva instituției precum oricare evoluții din timpul unei situații de criză care ar putea fi observate la nivelul piețelor, precum și al factorilor sau al domeniilor cu cea mai mare relevanță pentru adecvarea capitalului instituției.

Desigur, nu se așteaptă ca instituțiile să „planifice” pentru astfel de scenarii. Cu toate acestea, ele ar trebui să se pregătească pentru un caz plauzibil de materializare a scenariilor. În acest context, „a planifica” nu trebuie înțeles ca intenția de a concretiza circumstanțele nefavorabile, ci ca ideea de „a fi pregătite” și de „a fi capabile să prevină” viitoarele tensiuni pentru a evita o subcapitalizare în acele circumstanțe nefavorabile.

Se anticipează deja că nivelul de prudență care stă la baza cuantificării riscurilor din perspectiva economică va fi foarte ridicat și, prin urmare, ar trebui să surprindă și evenimente foarte rare. În funcție de metodologia utilizată pentru cuantificarea riscurilor, acest aspect se reflectă, de exemplu, în nivelurile ridicate de încredere. Apare astfel întrebarea dacă se anticipează testări la stres suplimentare din perspectiva economică.

Răspunsul la această întrebare are legătură cu două aspecte: pe de-o parte, din perspectiva economică, cuantificarea riscurilor nu ar trebui să facă obiectul testărilor la stres prin intermediul scenariilor nefavorabile multianuale, precum în cazul perspectivei normative. Cu toate acestea, întrucât ICAAP ar trebui să surprindă evoluțiile viitoare, se așteaptă ca instituțiile să evalueze sensibilitățile cuantificării de către acestea a riscurilor la posibilele evoluții economice viitoare care nu sunt integrate în datele utilizate pentru cuantificarea riscurilor.

În Statele Unite, de exemplu, prețurile locuințelor au crescut continuu pe o perioadă foarte îndelungată înainte de declanșarea crizei din 2008. Metodologiile pur retrospective de cuantificare a riscurilor utilizate, în general, de sector sugerau că acest trend de lungă durată nu se va schimba niciodată. Majorarea continuă a prețurilor locuințelor părea să însemne așadar că creditele ipotecare nu implicau niciun risc de credit. Odată cu inversarea trendului, istoria a demonstrat că această concluzie era greșită.

O problemă asemănătoare poate fi observată atunci când, de exemplu, instituțiile își cuantifică riscul de piață cu ajutorul unor modele bazate pe valoarea la risc. După o perioadă prelungită, marcată de stabilitatea/majorarea cotațiilor bursiere, utilizarea, de exemplu, a conceptului simulării istorice pentru cuantificarea valorii la risc ar conduce la valori foarte scăzute ale riscului. Cu toate acestea, în realitate, trendurile se pot inversa întotdeauna, astfel încât evoluțiile anterioare surprinse de modele pot subestima semnificativ riscul real. În ambele cazuri, chiar și un nivel de încredere extrem de ridicat ar conduce la o subestimare fundamentală a riscurilor.

Prin urmare, și din perspectiva economică se așteaptă un program anticipativ de testare la stres care să fie cuprinzător, solid și prudent, în sensul unei evaluări a diverșilor parametri, deoarece acesta este esențial pentru a garanta că riscurile nu sunt subestimate și că instituțiile pot menține niveluri adecvate de capital, inclusiv din perspectiva economică. Respectând conceptul „informării reciproce” dintre cele două perspective ale ICAAP, se anticipează că instituțiile vor utiliza, de asemenea, scenariile nefavorabile din perspectiva normativă la evaluarea adecvării capitalului din perspectiva economică.

Trebuie menționat că, uneori, termenul „testare la stres” este utilizat ca sinonim pentru simulările de criză multianuale realizate după modelul ABE. Nu este cazul în acest context. Ghidul ICAAP precizează în mod clar că BCE nu se așteaptă ca instituțiile să elaboreze proiecții multianuale ale situației sale referitoare la adecvarea capitalului economic, de exemplu, prin proiectarea unui model anual cu un singur factor pe o perioadă de încă trei ani.

Se anticipează că metodologiile și ipotezele de cuantificare a riscurilor utilizate în cadrul perspectivei economice și al celei normative vor fi robuste, suficient de stabile, sensibile la risc și prudente pentru a cuantifica posibilele pierderi, chiar și în circumstanțe rare.

În opinia BCE, în cadrul unui ICAAP solid, nivelul general de prudență din perspectiva economică este, de regulă, cel puțin egal cu nivelul care stă la baza metodologiilor de cuantificare a riscurilor din cadrul modelelor interne aferente Pilonului 1. Nivelul general de prudență este determinat prin combinarea ipotezelor și parametrilor de bază, și nu de nivelul fiecărui element în parte. „Combinare” în acest context înseamnă că abordările pot să respecte aceste orientări, în pofida anumitor parametri individuali, de exemplu, nivelul de încredere a modelelor de capital economic fiind mai puțin prudent decât în Pilonul 1. Totuși, în astfel de cazuri se așteaptă ca instituțiile să demonstreze modalitatea în care aceste ipoteze mai puțin prudente sunt compensate, pentru a se situa, în combinație, cel puțin la un nivel egal cu nivelul de prudență care stă la baza Pilonului 1.

În ceea ce privește nivelul de prudență, Ghidul ICAAP clarifică faptul că, deși se așteaptă, în general, ca ICAAP să fie utilizat în procesul decizional, aceasta nu înseamnă că fiecare decizie de afaceri trebuie luată pe baza celui mai înalt nivel de prudență.

Nivelurile diferite pot fi aplicate în scopuri diferite. Cu toate acestea, se așteaptă ca instituțiile să poată suporta și riscurile cuantificate pe baza unui nivel foarte ridicat de prudență. De exemplu, o instituție poate stabili prețul instrumentelor financiare derivate și, prin urmare, poate decide să ofere sau să achiziționeze anumite produse pe piață, pe baza ipotezei că această piață nu va intra într-o situație de criză. Cu toate acestea, ar trebui să fie în măsură să supraviețuiască oricărei materializări a riscului respectiv, din perspectiva atât a capitalului disponibil, cât și a proceselor de gestionare a riscurilor. Concret, aceasta ar însemna că instituția ar trebui să fie în măsură să absoarbă orice pierderi suferite ca urmare a respectivei tranzacții cu instrumente financiare derivate, chiar dacă piața a intrat într-o situație de criză.

Ghidurile menționează așteptarea ca controalele interne să fie efectuate de o manieră cuprinzătoare de către cele trei linii de apărare, inclusiv de către liniile operaționale și funcțiile independente de control intern (gestionarea riscurilor, conformitatea și auditul intern), în conformitate cu rolurile și responsabilitățile lor respective. Pentru a garanta un sistem solid de verificare și coroborare, domeniul (cea de-a doua linie de apărare) responsabil cu elaborarea și validarea metodologiilor de cuantificare a riscurilor trebuie să fie independent de unitățile care își asumă riscuri (prima linie de apărare). În plus, este important ca toate activitățile din cadrul instituției (inclusiv cele din cea de-a doua linie de apărare) să facă obiectul unui control periodic efectuat de către o altă funcție de audit intern pe deplin independentă (cea de-a treia linie de apărare), subordonată direct organului de conducere.

În funcție de dimensiunea și complexitatea instituției, pot fi adoptate diverse soluții organizaționale pentru a asigura independența dintre elaborarea și validarea metodologiilor de cuantificare a riscurilor. Cu toate acestea, conceptele care stau la baza diferitelor linii de apărare ar trebui să fie respectate, mai exact, validarea independentă ar trebui să fie efectuată de o altă unitate decât funcția de audit intern în sine.

În consecință, se așteaptă ca activitățile de validare, care ar trebui să fie desfășurate de funcția de gestionare a riscurilor (cea de-a doua linie de apărare), să facă obiectul unor controale periodice ale funcției de audit intern (cea de-a treia linie de apărare). De asemenea, funcția de audit intern ar trebui să includă adecvarea metodologiilor de cuantificare a riscurilor în planul său de audit.

Nu. Proiecțiile privind indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate în scenariile nefavorabile (respectiv, în condiții caracterizate de tensiuni) urmează cu exactitate dispozițiile privind ponderile, ratele de retragere etc. din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei, mai exact, modul de calcul al indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate este întotdeauna același. Cu toate acestea, BCE se așteaptă ca instituțiile să determine soldurile activelor, pasivelor și angajamentelor extrabilanțiere care intră în calculul indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate într-o perioadă marcată de tensiuni, apoi să înmulțească aceste solduri cu ponderile sau ratele de retragere prevăzute în regulament.

Obiectivul acestei așteptări este ca instituțiile să fie conștiente de impactul pe care anumite evoluții viitoare severe, dar plauzibile, îl pot avea asupra ratelor indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate (pe care ar trebui, de asemenea, să le calculeze în viitor în astfel de condiții). Se anticipează că instituțiile vor analiza rezultatele acestor proiecții și vor decide dacă trebuie să ia măsuri pentru a se pregăti în vederea situației proiectate sau pentru a o preveni.

De exemplu, rezultatul unei astfel de evaluări ar putea fi scăderea indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate la 60%. Deși CRR prevede scăderea ocazională a indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate sub 100%, instituția ar trebui în continuare să clarifice dacă ar mai fi în măsură să își urmeze în mod sustenabil modelul de afaceri cu un indicator de acoperire a necesarului de lichiditate de 60% în circumstanțele pe care le-a estimat în scenariul nefavorabil respectiv.

Ghidul ICAAP prevede că: „Se așteaptă ca planul de capital să cuprindă scenarii de bază și scenarii nefavorabile și să acopere un orizont anticipativ de cel puțin trei ani”. Aceasta înseamnă că instituțiile ar trebui să pună în aplicare un proces de planificare a capitalului (adesea în cadrul procesului lor periodic de planificare multianuală) care să includă întregul orizont temporal de cel puțin trei ani atunci când este aprobat. Se așteaptă ca instituțiile să asigure că planul de capital este ajustat pe tot parcursul anului în cazul în care acesta este depășit de evoluțiile reale. În plus, instituțiile ar trebui să parcurgă cel puțin o dată pe an întregul proces de planificare a capitalului, implicând toate funcțiile relevante, cum ar fi departamentul economic, funcția de risc, cea financiară și domeniile de activitate.