COMUNICAT DE PRESĂ

BCE publică Regulamentul-cadru privind MUS

25 aprilie 2014
  • Regulamentul-cadru pune bazele desfăşurării activităţii MUS după preluarea atribuţiilor de autoritate de supraveghere a băncilor.

  • BCE îşi asumă pe deplin atribuţiile de supraveghere la 4 noiembrie 2014.

Banca Centrală Europeană (BCE) a publicat astăzi Regulamentul-cadru privind Mecanismul unic de supraveghere (MUS). Regulamentul-cadru privind MUS pune bazele desfăşurării activităţii MUS în momentul preluării atribuţiilor de autoritate de supraveghere a băncilor din zona euro, în luna noiembrie 2014. Acesta reprezintă un moment important în instituirea MUS, care urmează îndeaproape calendarul stabilit.

Identificarea băncilor semnificative care vor face obiectul supravegherii directe a BCE se va desfăşura conform criteriilor prevăzute în Regulamentul Consiliului privind MUS şi dezvoltate în Regulamentul-cadru privind MUS. Rezultatul acestui proces urmează să fie anunţat în luna septembrie.

Regulamentul-cadru privind MUS reflectă observaţiile formulate de părţile interesate în cadrul unei consultări publice. Aceste răspunsuri, alături de sinteza reacţiilor primite şi de Regulamentul-cadru privind MUS, sunt publicate pe website-ul BCE.

Pentru întrebări din partea mass-media, persoana de contact este Rolf Benders, tel.: +49 69 1344 6925.

Find out more

Contacte media